Ministerul Agriculturii avertizează: Risc de holeră aviară în Moldova
Peste 80 păsări domestice au murit, în ultimele două luni, în Cimişlia, Hânceşti şi Briceni. Anunţul a fost făcut de Ministerul Agriculturii, care nu exclude că numărul ar putea fi mai mare.
Potrivit instituţiei, oamenii nu întotdeauna cer ajutorul medicului veterinar.
De la începutul acestei luni, Petru Ţiganu din satul Mereni, Anenii Noi a rămas fără 40 de găini. Gospodarul, însă, nu ştie ce anume a cauzat pieirea păsărilor.
"A trebuit să tăiem 35 d epăsări şi am lăsat doar cinci. Însă, păsările care au murit erau bolnave", a menţionat Petru Ţiganu.
În aceeaşi perioadă, mai mulţi gospodari din Mereni au rămas fără câteva păsări.
"Iată la vecinul meu ayi au murit câteva păsări, mai în deal au mai murit păsări", a spus o femeie.
Primarul localităţii spune că Serviciul veterinar raional nu a confirmat izbucnirea unei epidemii.
"Presupun că la noi în sat au murit aproximativ o sută de păsări. Însă, până ce nu avem o informaţie oficială din partea serviciului veterinar raional", a declarat primarul satului Mereni Eugen Salcuţan.
Reprezentanţii Ministerului Agriculturii susţin că păsările au pierit din cauza holerei. Deocamdată, asemenea cazuri au fost înregistrate şi confirmate doar de către serviciile veterinare din raioanele Cimişlia, Briceni şi Hânceşti.
"Pe parcursul a două săptămâni au fost înregistrate patru focare, pe teritoriul raionului Cimişlia, Briceni şi Hânceşti. Temperatura caldă de afară favorizează îmbolnăvirea păsărilor", a menţionat şef direcţiei veterinari Vitalie Carauş.
Holera aviară sau pasteureloza păsărilor este o boală contagioasă, care se răspândeşte pe calea aerului. Vaccinul antiholeric pentru păsări nu este inclus în lista vaccinărilor gratuite. În prezent, în gospodăriile din Moldova sunt aproape 20 milioane de păsări domestice.
- "Ploaie" cu păsări moarte şi în Suedia
- Peste opt mii de porumbei au fost găsiţi morţi pe străzile unui orăşel din Italia
- Japonia a confirmat prezenţa unui focar de gripă aviară şi a început sacrificarea a 10.000 de găini
- Peste 100 de oameni din Venezuela s-au îmbolnăvit de holeră, după ce au mâncat languste
- Focar de holeră în Ucraina