Ministerul Agriculturii cere timp pentru a analiza revendicările agricultorilor. Când va avea loc următoarea şedinţă
Sursa Foto: imagine simbol
canal tv
Întâlnirea Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare cu agricultorii protestatari, planificată pentru astăzi, a fost amânată pentru ziua de vineri.
Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Agriculturii, motivul amânării este necesitatea de a acorda timp suplimentar pentru a analiza revendicările înaintate de agricultori la ședința de marți.
,,Motivul amânării este necesitatea de a acorda timp suplimentar pentru analize și pentru a permite tuturor instituțiilor implicate să abordeze amplu solicitările agricultorilor'', se arată în comunicatul de presă al Ministerului Agriculturii.
Fermierii s-au întâlnit, marţi, cu premierul Dorin Recean și ministrul Agriculturii, Vladimir Bolea. Soluția propusă de Guvern este de a oferi credite garantate de stat de până la 500 de mii de lei, ca unică soluție posibilă la moment.
La rândul lor, agricultorii protestatari au cerut creșterea plafonului. Participanții la discuţii nu au ajuns la o decizie finală, astfel, astăzi aceștia urmau să se întâlnească din nou.
Pe canalul de Telegram Publika, găsiți mai multe informații de ultima oră, imagini foto și video din Moldova, dar și din întreaga lume.