Ministerul Economiei va elabora o nouă Strategie a protecţiei consumatorilor
Mai mult de 250 de reclamaţii a examinat, de la începutul acestui an, Agenţia de Stat pentru Protecţia Drepturilor Consumatorilor, care a fost creată recent. În această perioadă, Agenţia a primit aproximativ 3000 de apeluri telefonice, iar numărul acestora ar putea creşte semnificativ în timpul campaniei de informare privind drepturile consumatorilor.
"În cazul procurării produselor alimentare alterate sau cu termen expirat, sau a produselor industriale cu defect iar agentul economic renunţă să poartă responsabilitatea, consumatorul se poate adresa la Agenţia Protecţiei Consumatorilor. Noi vom efectua toate procedurile de expertizare pentru soluţionarea cazurilor", a specificat Octavian Calmâc.
În urma verificărilor, Agenţia poate acţiona în judecată, în numele consumatorului, şi chiar poate amenda vânzătorii care încalcă legea. În unele cazuri, penalităţile financiare sunt destul de usturătoare.
"Amenda pentru comercializarea produselor alimentare alterate sau cu termen expirat este de până la 10 mii lei iar pentru produsele industriale cu defect de până la 12 mii lei", a menţionat directorul Agenţiei pentru Protecţia Drepturilor Consumatorilor, Alexandru Cuzimuc.
Moldova s-a angajat să pună în aplicare, timp de cinci ani, cele 18 directive europene privind protecţia drepturilor consumatorilor. Şase directive sunt deja implementate, iar două sunt transmise în Parlament pentru a fi examinate. Până în vară, Cabinetul de miniştri trebuie să aprobe o strategie specială privind protecţia drepturilor consumatorilor. Linia verde a agenţiei este 0-800-28-028.