Ministerul Educaţiei: 1515 de locuri în colegii au rămas libere. Ce instituţii preferă tinerii
Peste 1500 de locuri, dintre care 203 la buget, au rămas nesolicitate după încheierea etapei a doua de admitere în colegii. Potrivit Ministerului Educaţiei, cele mai multe, aproape 630 dintre cele peste 1100 propuse, au rămas în colegiile private.
În cazul instituţiilor de stat, cele mai multe locuri neocupate au rămas la Colegiul Politehnic din Chişinău, peste 160. Nu au fost acoperite toate locurile nici la Colegiile de Construcţii din Hânceşti şi Chişinău.
Potrivit Ministerului Educaţiei, toate locurile au fost ocupate în12 colegii din ţară. Astfel, tinerii au optat pentru Colegiul Tehnic Feroviar din Bălţi, Colegiul Naţional de Comerţ al ASEM, сinci colegii pedagogice şi cele cinci colegii de medicină.
Publika.md aminteşte că în acest an, pentru cele 41 de colegii de stat şi cinci colegii private au fost prevăzute peste 11 mii de locuri.