Ministerul Educaţiei nu are un regulament în privinţa securităţii în timpul excursiilor şcolare
Ministerul Educaţiei nu a elaborat, până acum, un document care să prevadă regulile de comportament şi de securitate în timpul activităţilor extraşcolare, inclusiv la excursii. Responsabilii spun că există doar unele recomandări metodice de organizare a învăţământului preşcolar.
Potrivit documentului, atunci când se organizează o excursie, conducerea şcolii anunţă Direcţia raională sau municipală de învăţământ şi prezintă lista copiilor şi a cadrelor didactice, durata şi traseul deplasării. În cazul unei excursii în străinătate, este anunţat şi ministerul.
"Toţi aceşti profesori care merg în aceste excursii ar trebui să treacă un curs specializat, cum să se comporte ei în situaţii de risc. Este obligatoriu să se facă un ordin şi toţi aceşti profesori să-l semneze că sunt responsabili direct, administrativ şi penal, pentru securitatea acestor copii", susţine avocatul Octavian Vârlan.
Fostul ministru al Educaţiei Mihail Şleahtiţchi spune că atunci când era în fruntea instituţiei a iniţiat un proiect de regulament în acest sens, care nu a mai fost definitivat.
- Ministerul Educaţiei iniţiază consultări publice în raioanele din ţară. AFLĂ ce proiect va fi discutat
- Deficit de profesori şi educatori în şcolile şi grădiniţele din ţară. Cine sunt cei mai căutaţi
- Comratul renunţă la propria decizie. Liceenii din Găgăuzia ar putea fi, totuşi, suravegheaţi la BAC
- Maia Sandu: Ministerul Educaţiei este supus unor presiuni