Ministerul Sănătății dezminte constatările Curții de Conturi. "Nicio doză de vaccin nu a fost administrată cu termen expirat", afirmă responsabilii
Ministerul Sănătăţii
canal tv
Ministerul Sănătății dezminte constatările Curții de Conturi, potrivit cărora, peste șapte mii de moldoveni au fost imunizați cu doze expirate ale vaccinului anti-COVID.
Într-un comunicat de presă se mnționează că respectarea cerințelor privind administrarea vaccinurilor în termen valabil este o prioritate și este monitorizată atât de instituțiile medico-sanitare care realizează vaccinarea, cât și de ANSP.
Potrivit instituției, constatările prezentate de Curtea de Conturi se bazează pe datele extrase din Registrul de Evidență a Vaccinării și se referă la perioada 30.05 – 31.08.2021.
În context, Ministerul Sănătății afrimă că nicio doză de vaccin nu a fost administrată cu termen expirat, iar colectarea și introducerea, uneori, întârziată a datelor despre dozele de vaccin nu au nimic comun cu însăși administrarea dozei.
Responsabilii afirmă că, în acel moment, sistemul de evidență nu era suficient de dezvoltat ca să evite erorile tehnice de înregistrare.
Totodată, cu referire laconstatările care se referă la suspiciunile privind falsificarea certificatelor de vaccinare împotriva COVID-19, autoritățile reiterează că au fost primii care au sesizat instituțiile de drept despre aceste posibile ilegalități și conlucrează în continuare cu ele.