Ministerul Sănătăţii renunţă la maratoanele de vaccinare anti-COVID-19. Ce motiv a invocat Nemerenco
Ministerul Sănătății a renunțat la maratoanele de vaccinare anti-COVID-19, pentru că la acestea în ultimul timp veneau tot mai puțini cetățeni. Despre aceasta a anunțat joi, Ala Nemerenco.
"Maratoanele nu s-au mai organizat din cauza că la ultimele maratoane a fost o cuprindere foarte joasă, nu există această cost-eficiență, implicarea resurselor materiale și financiare, umane în cadrul unui maraton trebuie să se finalizeze cu un rezultat. Noi acum încercăm să schimbăm aceste maratoane ,care erau destul de căutate și întrebate la momentul când nu era suficient vaccin în țară, spre apropierea mai mult de comunitățile mai mici. Deja noi mergem, poate nu observați, în comunități. Vorbim despre comunitățile mici, întrucât pentru oameni este mai complicat să vină la un maraton în Chișinău sau în raion. Ei și-ar dori ca aceste maratoane să se apropie de ei. Avem un grup de lucru creat la Minister vizavi de comunicarea cu populația și dorim să aducem mesaje mai clare cetățenilor. Pentru că de multe ori nu este vorba de nedorinţa de a se vaccina, ci de răspunsul la foarte multe întrebări, pe care oamenii nu el au", declarat Ala Nemerenco.
În altă ordine de idei, ministrul a dat asigurări că, la moment, ţara noastră dispune de suficient vaccin, iar banii contractaţi de la Banca Mondială vor fi utilizaţi, în special, pentru forrificarea capacităţilor medicale.
Potrivit Ministerului Sănătăţii, până în prezent au fost administrate 1 milion 346 de mii 799 de doze de vaccin anti-COVID-19, iar 742 de mii 231 de persoane şi-au administrat două doze.