Ministerul Sănătăţii vrea să instituie un nou parteneriat public privat DETALII
Un nou parteneriat public privat urmează a fi instituit de către Ministerul Sănătăţii. De data aceasta este vizat serviciul de dializă. Potrivit reprezentanţilor ministerului, principalul scop al parteneriatului este asigurarea accesului la serviciul de dializă pentru toţi pacienţii.
În prezent, serviciul de dializă funcţionează în şapte spitale din Moldova, care dispun, împreună, de 78 de aparate. Echipamentul este învechit în proporţie de peste 80 la sută, inclusiv cel din centrele din Chişinău. Termenul de exploatare a unui aparat de dializă este de şapte ani. Pentru a răspunde necesităţilor pacienţilor, numărul aparatelor urmează a fi majorat de aproape trei ori. Adică, până la aproximativ 200 de unităţi.
Peste 400 de pacienţi cu insuficienţă renală cronică urmează tratamentul cu dializă. Parteneriatul public privat prevede transmiterea în gestiunea ofertantului a serviciului de dializă pentru o perioada de 25 de ani. Compania selectată va trebui să creeze cinci centre de dializă noi, la Edineţ, Drochia, Ungheni, Soroca şi Căuşeni.
Recuperarea investiţiilor va avea loc din contul încasărilor la fondul asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală, pentru serviciile de dializă. Ofertantul poate fi o persoană juridică, persoană fizică sau o asociaţie a acestora.
- Ministerul Sănătății, Serviciul Vamal, Procuratura Generală şi Primăria Capitalei, printre cele mai închise instituţii pentru public
- Ministrul Sănătăţii, Andrei Usatîi, este citat la Procuratura Anticorupţie
- În Moldova ar putea fi instituit parteneriatul public privat pentru Serviciul Medical de Urgenţă