Miniştri noi în Guvern. Analişti politici: PDM sfidează regulile pentru a face un Guvern mai eficient
Cel care ar urma să preia şefia ministerului Agriculturii, Nicolae Ciubuc, este director al Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură. El deţine această funcţie din septembrie 2016. În perioada 2010-2016 a fost şef adjunct la AIPA. Ciubuc şi-a început cariera la Ministerul Agriculturii în 2004, în calitate de consultant al Direcției Juridice și Armonizare a Legislației. Trei ani mai târziu a fost numit șef adjunct al aceluiaşi departament.
Ulterior, a ocupat funcții înalte în cadrul "Moldagroteh" şi la Centrul pentru Standardizarea și Experimentarea Calității Producției de Conserve și a fost membru al Consiliului de Administraţie al unui combinat de panificație. Nicolae Ciubuc şi-a făcut studiile la Facultatea de Drept de la Universitatea de Stat și e magistru în management public.
Are 37 de ani, este căsătorit și creşte un copil.
Şi Silvia Radu, care ar putea ajunge în fotoliul de la sănătate, are o bogată experienţă de manager. A fost președinte al companiei Union Fenosa în perioada 2008-2015. Un an mai târziu, ea a participat la alegerile prezidențiale. Din noiembrie 2017 până în aprilie 2018, Radu a deținut funcția de primar interimar al Capitalei. A demisionat la sfârşitul lunii iunie după alegerile locale din Capitală. Ea a fost singurul candidat independent, obţinând 17,65 la sută din sufragii şi a ocupat locul trei.
Silvia Radu s-a născut în anul 1972, este căsătorită și are trei copii.
"Să luăm exemplu Doamnei Silvia Radu. O cunoaştem că într-o perioadă foarte scurtă de timp s-a putut impune în conducerea Primăriei, inclusiv prin modificări de funcţii sau reforme destul de interesante. Noi am observat că în ultimii ani că Primăria a devenit o structură inertă, funcţiona după sine şi nu avea nicio strategie sau pondere de dezvoltare pe viitor. A arătat posibilitatea managerială, fiindcă la momentul de faţă nu este important să fii specialist în domeniul sănăptăţii, pentru asta sunt secretarii de stat", a declarat Alexandru Cuzniţov, analist politic.
"Partidul Democrat dă semnalul că este dispus la schimbări, este dispus să menţină acea viteză cu care vrea să implementeze reforme, chiar dacă timp este scurt. Probabil se doreşte obţinerea unor rezultate în regim de urgenţă mai mare ca pentru alegeri partidul să iasă cu o listă de rezultate foarte bune în faţa cetăţenilor", a declarat Vitalie Catană, analist politic.
"O remaniere făcută în perioada preelectorală nu neapărat este un lucru pozitiv, însă vedem că Partidul Democrat sfidează regulile obișnuite ale politicului și recurge la anumite schimbări în vederea eficientizării funcției Guvernului așa după cum declară. Din punct de vedere electoral vom vedea dacă acest lucru va funcționa, dar nu cred că PD-ul are în vedere campania electorală. Prin acest demers, Partidul Democrat vrea să spună electoratului că Guvernarea de acum va dura și după alegeri și echipa care se constituie, probabil, va avea sarcina guvernării și după alegeri", a spus Corneliu Ciurea, analist politic.
CITEŞTE ŞI: Vlad Plahotniuc: REMANIERI la Guvern. Cabinetul de miniștri va avea doi miniştri noi