Miniştrii de Finanţe din statele membre ale UE au ajuns la o înţelegere privind crearea uniunii bancare
Miniştrii de Finanţe din statele membre ale Uniunii Europene au ajuns la o înţelegere importantă privind crearea uniunii bancare. Implementarea proiectului ar putea proteja zona UE de o nouă criză economică şi va permite crearea unui mecanism pentru gestionarea băncilor aflate în prag de faliment. Proiectul va fi discutat mâine la summitul liderilor europeni de la Bruxelles.
"Miniştrii Finanţelor şi Economiei din UE pot fi mândri că şi-au făcut datoria. Proiectul va fi prezentat şefilor de state care se vor reuni la Bruxelles. Este un acord bun atât pentru cetăţeni, cât şi pentru stabilitatea economică din zona euro. Proiectul îşi va atinge scopul şi va rupe acel cerc vicios între criza din domeniul bancar şi datoriile suverane", a declarat ministrul francez de Finanţe, Pierre Moscovici.
"Este o zi importantă pentru uniunea bancară. Progresele înregistrate în ultimele zile privind crearea unui mecanism unic pentru gestionarea situaţiei financiare va aduce schimbări revoluţionare pentru sectorul financiar al UE şi va pune capăt unei porioade marcate de datorii", a adăugat comisarul UE însărcinat cu Serviciile Financiare, Michel Barnier.
Proiectul ar putea preveni repetarea unui scenariu similar cu cel din ţări precum Cipru sau Irlanda, atunci când băncile afectate de criza economică au adus economiile statelor în pragul falimentului. Prin urmare, pentru următorii 10 ani, va fi creat un fond comun de 55 de miliarde de dolari, finanţat de industria bancară a UE. Cu toate acestea, miniştrii UE nu au elaborat încă un mecanism exact al volumului de contribuţie.
Fondul va fi susţinut de către o nouă agenţie, care va avea dreptul să ia deciziile privind viitorul instituţiilor bancare aflate în prag de faliment.
Acest acord reprezintă un al doilea pilon al uniunii bancare. Primul pilon, supervizarea unică a băncilor, încredinţată Băncii Centrale Europene va intra în vigoare la sfârşitul lui 2014. Astfel, BCE va avea misiunea de a supraveghea cele mai mari 130 de bănci din Uniunea Europeană.