Miniştrii de Stat ai Germaniei şi Marii Britanii susţin integrarea Republicii Moldova în UE
Embed:
canal tv
Londra şi Berlin susţin integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană şi speră că alegerile parlamentare programate pentru luna noiembrie vor fi libere şi democratice.
Declaraţiile au fost făcute de miniştrii de Stat în cadrul diplomaţiei Germaniei şi Marii Britanii, aflaţi într-o vizită la Chişinău.
Ministrul german, Werner Hoyer, şi cel britanic, David Lidington, au apreciat reformele realizate în ultimul timp în domeniile politic şi economic. Referindu-se la Transnistria, ambii oficiali au declarat că susţin procesul negocierilor în formatul 5+2.