Ministrul Adrian Efros: MAI este în faza de selecție a candidaților la funcția de șef al Poliției de Frontieră (VIDEO)
Embed:
canal tv
Ministrul Adrian Efros spune că Ministerul de Interne este în faza de selecție a candidaților la funcția de șef al Poliției de Frontieră. Precizările au fost făcute în cadrul emisiunii „La 360 de grade” de la Radio Moldova.
Potrivit lui Efros, există mai mulți pretendenți la această funcţie, dar încă o decizie finală nu a fost luată.
"Este foarte important ca noi să selectăm cea mai pregătită persoană pentru a face față și a-și îndeplini atribuțiile de șef al Inspectoratului Național al Poliției de Frontieră, ca ulterior să nu avem alte discuții în mediul virtual că nu este cea mai potrivită persoană. Odată ce va fi luată decizia, noi o să anunțăm în ședință de Guvern, așa cum prevede legislația", a precizat Adrian Efros.
Amintim că Rosian Vasiloi a demisionat din funcţia de şef al Poliţiei de Frontieră pe 8 noiembrie, în baza cererii de demisie.
Citeşte şi: Șeful Poliției de Frontieră, Rosian Vasiloi, a demisionat