Ministrul Agricultului dă lecţii culinare. Sărbătoarea Vinului continuă
Veselia şi petrecerile în aer liber, dedicate Zilei Naţionale a Vinului, continuă şi astăzi. În cea de-a doua zi a sărbătorii, la Moldexpo, ministrul Agricultului, Vasile Bumacov, va demonstra un master class culinar şi le va da o lecţie celor care vor să ştie ce vinuri şi cu ce bucate se potrivesc.
Tulburelul va fi sărbătorit şi în satul Cărpineni, Hânceşti. Evenimentul va reuni aproape 30 de agenţi economici. La sărbătoarea, pentru care s-au alocat 70 de mii de lei, vor participa meşteri populari, vor fi organizate concursuri şi vor evolua, cu programe artistice, colective folclorice.
De asemenea, Ziua Vinului va fi marcată şi în satul Romăneşti din raionul Străşeni. La festivităţile organizate de fabrica de vinuri din localitate sunt aşteptaţi peste 100 de turişti.