Ministrul Agriculturii acuză mai mulţi inspectori că ar monopoliza şi tergiversa exportul
Mai mulţi inspectori, care ar monopoliza exportul de produse agricole în Rusia şi ar tergiversa intenţionat procesul de eliberare a actelor, vor fi demişi în maximum două săptămâni, a anunţat astăzi ministrul Agriculturii, Vasile Bumacov. Asta după ce ministrul s-a întâlnit cu mai mulţi exportatori şi a aflat detalii despre impedimentele cu care se confruntă.
Potrivit lui Bumacov, tot mai mulţi exportatori agricoli se confruntă cu probleme de birocraţie. El a precizat că ar fi vorba despre o cooperare în acest sens între inspectori.
"Atunci când producătorul agricol are o cantitate de prună sau strugure şi care îşi pierde valoarea din cauza că un inspector este foarte ocupat sau un inspector spune că s-a descărcat telefonul sau un alt inpsector, care spune că dacă vrei mai repede să fie facilitat exportul, ar trebui să exporţi prin firma dată", a declarat Vasile Bumacov.
Ministrul spune că va prezenta o listă cu cei implicaţi în proces, iar o parte dintre ei vor fi demişi. "Cei care fac acest lucru şi sunt încadraţi în Inspectoratul General Fitosanitar şi control Semincer. Dacă se va adeveri unele din ceea ce am auzit eu astăzi, vor fi eliberaţi din funcţie. Sper să facă şi celelate structuri de stat cu inspectorii care tergiversează emiterea documentelor necesare", mai spune Bumacov.
Directorul Inspectoratului General Fitosanitar şi Control Semincer nu a fost de găsit pentru a comenta situaţia.
Săptămâna viitoare va avea loc o şedinţă publică, la care vor fi prezentate dări de seamă din partea tuturor structurilor de reglementare a exporturilor. Potrivit Ministerului Agriculturii, în prezent, aproximativ 200 de companii moldoveneşti exportă produse agricole.