Ministrul Agriculturii, în vizită la un producător de legume din Ialoveni: Subvențiile acordate fermierilor, un suport financiar important
Embed:
Subvențiile acordate fermierilor sunt un suport financiar important. Aceştia susţin că datorită banilor obţinuţi, ei reuşesc să cumpere tehnică modernă şi să contruiască ferme după standarde internaţionale. Ministrul Agriculturii, Liviu Voloconovici, a fost în vizită
la un producător de legume din raionul Ialoveni, care a beneficiat de ajutor din partea statului chiar de la iniţierea afacerii.
Iurie Bivol a procurat în acest an o plasă specială care l-a costat peste 200 de mii de lei: "Noi avem un efect de încălzire de plus 30 %."
Fermierul urmează să perfecteze actele pentru a obţine subvenţii de la Agenţia de Intervenţii şi Plăţi în Agricultură.
"Se va bucura de un suport de circa 50 la sută din valoarea totală a investiţiilor", a menţionat Nicolae Ciubuc, director AIPA.
Agricultorul spune că de sărbători va scoate în vânzare primii castraveţi. Preţul nu va depăşi 35 de lei kilogramul. Ministrul Agriculturii susţine că astfel de sere sunt un exemplu pentru ceilalţi producători de legume.
"Este o şansă de a obţine un venit. De exemplu aici s-a utilizat aproximativ trei milioane de lei, iar venitul este un milion şi jumătate", a precizat ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediu.
Liviu Volconovici a vizitat şi o fermă de vaci din localitatea Horăşti, care a beneficiat de subvenţii în valoare de aproximativ 3 milioane de lei.
"Este foarte greu şi foarte costisitor să ţii un animal. Aportul statului e benefic", a spus Victor Colin, administrator.
Anul trecut, AIPA a acordat peste 90 de milioane de lei crescătorilor de bovine. Totuşi, sectorul zootehnic se confruntă cu cele mai multe probleme, iar obiectivul autorităţilor este să atragă cât mai multe investiţii străine.
"Numărul de vaci în gospodăria ţărănească a scăzut, noi trebuie să trecem la ferme pe care le vedeţi aici. Cel mai important este să găsim fonduri", a precizat ministrul Liviu Volconovici.
Ministrul Agriculturii şi directorul AIPA au avut şi o întâlnire cu peste o sută de agricultori din raionul Ialoveni, la care au discutat despre noiile condiţii de subvenționare.
"Estimăm ca în luna iunie acest serviciu să fie deja disponibil", a menţionat director al AIPA.
Agricultorii s-au bucurat că vor fi acordate subvenţii şi în avans: "E foarte bine, căci cu puterile noastre nu putem face nimic, e foarte greu".
În 2018, Fondul Agenţiei de Intervenţie şi Plăţi pentru Agricultură va constitui 900 de milioane de lei.

fermieri, Ialoveni, Ministrul agriculturii, producător de legume, subvenții, suport financiartoate TAG-urile
Actualitate
Actualitate
- Sătenii din Sociteni vor mai multe curse spre Chişinău. Ce spun reprezentanţii Ministerului Economiei şi Infrastructurii
- Republica Moldova va beneficia de o nouă tranşă de 35 de milioane de dolari de la FMI
- Pavel Filip: Autorităţile vor oferi tot sprijinul necesar agricultorilor pentru lucrările agricole