Ministrul Alexandru Jizdan, în vizită la Mândreşti. A îndemnat localnicii să-i denunţe la poliţie pe cei agresivi
Locuitorii satului Mândreşti, Teleneşti, au fost vizitați de ministrul de Interne, Alexandru Jizdan. Demnitarul a discutat cu localnicii despre fenomenul violenţei în familie şi i-a îndemnat pe oameni să-i denunţe la poliţie pe cei agresivi.
"Atunci când ai în familie copii şi care sunt zi de zi martori oculari a acestor evenimente, mă tem că vom avea alte generaţii de copii care cresc şi consideră asta o normalitate ca să-ţi baţi soţia", a menţionat Alexandru Jizdan, ministru de Interne.
Totuşi, ministrul Jizdan a precizat că faţă de anul trecut rata criminalităţii a scăzut cu 13 la sută în raionul Teleneşti.
Ulterior, demnitarul a mers la şcoala şi grădiniţa din sat, pentru a vedea care sunt problemele acestor instituţii.
O parte a clădirii în care se află gimnaziul "Dimitrie Cantemir" nu poate fi încălzită, din cauza sistemului vechi. Pentru renovări, e nevoie de 2,5 milioane de lei.
"O parte a holurilor instituţiei sunt debranşate de la acest sistem şi copii sunt nevoiţi să poarte haine mai groase pentru ca să poată sta cât de cât la lecţii", a precizat Ludmila Bosâi, directorul gimnaziului "Dimitrie Cantemir".
Cu aceeaşi problemă se confruntă şi grădiniţa din localitate. Aici ministrul a venit şi cu o soluţie.
Oamenii au apreciat că ministrul le-a vizitat satul.
În acest an, la Mândreşti, care este satul natal al lui Andrei Năstase, unul dintre cei mai înverșunați critici ai puterii, a fost reabilitat peste un kilometru de drum, în cadrul programului guvernamental.
Social