Ministrul Apărării s-a întâlnit cu preşedintele român Klaus Iohannis
Relațiile bilaterale moldo-române, arhitectura securității regionale și problema transnistreană. Sunt subiectele discuţiei purtate de ministrul Apărării, Anatol Şalaru şi preşedintele României, Klaus Iohannis.
În cadrul întâlnirii, ministrul Apărării i-a mulțumit Președintelui Klaus Iohannis pentru sprijinul oferit de România în reformarea și modernizarea Armatei Naționale, dar şi pentru susținerea Republicii Moldova în parcursul ei european.
Ministrul a reiterat faptul că România este cel mai important partener strategic al Republicii Moldova în domeniul securității și apărării.
Anatol Șalaru a cerut susținerea României în schimbarea formatului de pacificatori din regiunea transnistreană și înlocuirea trupelor Grupului Operativ Tactic al Federaţiei Ruse (GOTR) cu pacificatori sub mandat ONU.
La rândul său, președintele României Klaus Iohannis a evidențiat faptul că între cele două țări există o colaborare foarte bună și că România va continua să sprijine Armata Națională în procesul de reformare și modernizare.
La finalul întrevederii, președintele Iohannis a reiterat că obiectivul comun al celor două țări trebuie să fie construirea și consolidarea relațiilor de colaborare și prietenie puternice și favorabile ambelor părți.
- Pavel Filip a avut o întrevedere cu Dacian Cioloş. Despre ce au discutat cei doi oficiali
- Dacian Cioloş: Guvernul Filip este unul reformator
- Dacian Cioloş: "România va extinde proiectele de dezvoltare în Republica Moldova"
- Mesajul preşedintelui Klaus Iohannis cu prilejul Zilei Independenţei Republicii Moldova
- Preşedintele francez, în prima sa vizită în România. Principalele subiecte ale întâlnirii
- IMPORTANT pentru moldovenii cu paşaport român! ANUNŢUL făcut de preşedintele Francois Hollande