Ministrul Bumacov l-a suspendat din funcţie pe şeful Direcţiei Fitosanitare din Cantemir
Şeful Direcţiei Fitosanitare din Cantemir, Ion Pretula, a fost suspendat din funcţie, după ce au fost depistate nereguli privind distribuirea grâului donat de România și Ucraina. Potrvit ministrului Agriculturii, Vasile Bumacov, Pretula ar putea fi restabilit în funcție, însă totul depinde de rezultatele anchetei de serviciu pe marginea acestui caz.
"Neprezentarea dărilor de seamă la timp, prezentarea unor acte neoriginale, ne face să bănuim că el a avut implicare și în crearea listei", a declarat Vasile Bumacov, pentru portalul Noi.md.
Neregulile privind distribuirea grâului au fost depistate de preşedintele raionului Cantemir, care susţine că lista beneficiarilor, întocmită de şeful Direcţiei Fitosanitare, nu corespunde cu cea prezentată la Ministerul Agriculturii. El a sesizat Procuratura şi Centrul Naţional Anticorupţie.
Publika.md reaminteşte că ministrul Agriculturii l-a suspendat din funcţie şi pe vicedirectorul Agenţiei Fitosanitare, Lilian Istrati, după ce a iniţiat o investigaţie în legătură cu blocarea exporturilor prin Breansk.