Ministrul de Externe, Nicu Popescu, se va întâlni cu secretarul general adjunct al NATO
Ministrul de Externe, Nicu Popescu, va efectua astăzi o vizită la Cartierul General al NATO din Bruxelles. Anunţul a fost făcut pe contul său de Twitter de purtătoarea de cuvânt a Alianței Nord-Atlantice, Oana Lungescu.
Popescu urmează să aibă o întrevedere cu secretarul general adjunct al NATO, Rose Gottemoeller.
Este a doua întâlnire la nivel înalt pe care oficiali din țara noastră au avut-o în ultimul timp cu demnitari ai NATO. La începutul lunii iulie, premierul Maia Sandu a avut o întrevedere cu secretarul general Iens Stoltenberg.
Țara noastră cooperează cu Alianța Nord-Atlantică, iar NATO sprijină Moldova în eforturile sale de a-și reforma și moderniza structurile și instituțiile de apărare și securitate.
De asemenea, militarii noștri participă la misiunea de menținere a păcii desfăşurată de NATO sub mandat ONU în Kosovo.
Actualitate
- Andrei Covrig, despre vizita lui Popescu la București: Până și o duduie din primul an de studii cunoaşte simple adevăruri
- Mai mulți veterani ai războiului de pe Nistru critică dur declarația lui Nicu Popescu și cer demisia de onoare al ministrului de externe
- Democrații au cerut audierea lui Nicu Popescu în plen. Care a fost decizia parlamentarilor