Ministrul de Interne a vizitat poliţiştii răniţi în urma protestelor. DECLARAŢIILE lui Jizdan
Ministrul de Interne, Alexandru Jizdan, i-a vizitat pe cei cinci poliţişti internaţi la spitalul MAI, după protestele organizate ieri de Partidul "Platforma Demnitate şi Adevăr", în spatele căruia se află oligarhii daţi în urmărire internaţională Victor şi Viorel Ţopa. Şeful MAI le-a mulţumit colegilor că au reuşit să menţină ordinea publică.
Ion Corcimari se afla în rândurile din mijloc ale cordonului de poliţişti, care încerca să potolească mulţimea la intersecţia străzii Bulgară şi bulevardul Ştefan cel Mare.
Ofiţerul îşi aminteşte cum protestatarii loveau cu pietre şi că, din cauza învălmăşelii, nu a reuşit să-şi pună casca. Acum, starea de sănătate a acestuia este în afara oricărui pericol.
"Mă simt destul de bine, o să urmez tratamentul. Eu am fost lovit în cap de un obiect dur, nu am văzut de cine şi cu ce. Am fost scos de colegii mei", a spus poliţistul Ion Corciumari.
Medicii spun că, până la sfârşitul acestei săptămâni, poliţiştii răniţi ar putea fi externaţi.
"Starea pacienților la moment este medie, stabilă. Pacienții primesc toate îngrijirile necesare. Urmează careva investigații suplimentare, după care se hotărăște practica de tratament. Majoritatea au traumatism cranio-cerebral în rezultatul aruncării cu pietre sau careva corpuri dure", a spus șeful-adjunct al Spitalului MAI, Vitalie Moraru.
Ministrul de Interne, Alexandru Jizdan, a menţionat că poliţiştii au dat dovadă de curaj şi profesionalism.
"Noi avem oameni excepţionali. Proteste sunt un exerciţiu democratic, dar dacă se atentează la diferite instituţii, noi o să mergem şi să apărăm", a spus ministrul.
De asemenea, demnitarul i-a îndemnat pe cetăţeni să protesteze paşnic.
"Vreau să rog populația noastră să se liniștească. Cer calmitate de la cei care organizează și ies la proteste. Până la urmă au avut de suferit doar polițiștii. Ceea ce este un lucru îngrijorător pentru noi, modul în care se acționează în continuare atât de violent", a spus ministrul de Interne, Alexandru Jizdan.
În urma violenţelor de duminică, în total, au avut de suferit 17 poliţişti.