Ministrul de Interne este aşteptat, astăzi, să dea explicații despre situaţia criminogenă din ţară
Ministrul Afacerilor Interne, Alexei Roibu, urmează să prezinte, astăzi, în faţa Comisiei pentru securitate naţională, un raport cu privire la situaţia criminogenă din ţară. Roibu a fost invitat miercuri la comisie, dar nu s-a prezentat, pe motiv că ar avea o agendă încărcată. Parlamentarii din Alianţa de guvernare speră să-l vadă astăzi pe ministru.
"Nu poate să nu vină să dea explicaţii în faţa Parlamentului. Pentru că atunci purcede a doua etapă, aducerea silită", a declarat deputat PLDM Alexandru Chimbriciuc.
Comuniştii însă, se arată destul de sceptici. În opinia lor, Alexei Roibu se ascunde în spatele subalternilor săi. Deputaţii vor să afle de la ministrul de Interne la ce etapă este ancheta în cazul mai multor omoruri comise în ultima vreme şi pe cât de justificată este intervenţia poliţiştilor de la brigada cu destinaţie specială Fulger în timpul controalelor similare celui de acum câteva săptămâni, efectuat la combinatul de produse lactate JLC.
Comisia parlamentară pentru Securitate urma să-l convoace, ieri, la ora 12.00 pe ministrul Afacerilor Interne, Alexei Roibu.
Amintim că, luni, în plină zi, în centrul capitalei a avut loc o crimă. Ion Stratulat, un fost colaborator al Departamentului de Combatere a Crimei Organizate şi Corupţiei, în vârstă de 38 de ani, a fost împuşcat în timp ce lua masa la o terasă, împreună cu alţi doi bărbaţi. Stratulat a decedat pe loc.
- Ministrul de Interne nu are timp pentru a da explicații deputaților despre situaţia criminogenă
- Ministrul de Interne, Alexei Roibu, ar putea fi adus cu forţa la audieri privind situaţia criminogenă
- Comisia parlamentară pentru Securitatea Naţională va examina proiectul de lege privind regimul armelor şi muniţiilor