Ministrul Economiei, Chiril Gaburici a invitat gigantul economic Tesla să vină în Republica Moldova
Oportunitatea venirii companiei Tesla în Republica Moldova a fost discutată de ministrul Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici, cu reprezentanții acesteia, Rohan Patel și Chris Johnson.
Chiril Gaburici a invitat gigantul economic să vină în țara noastră, prezentând în acest sens facilitățile și oportunitățile investiționale atractive și competitive pentru mediul de afaceri din regiune.
„În contextul în care compania Tesla intenționează să-și dezvolte afacerea în România, vă invităm să analizați și oportunitățile investiționale oferite de Republica Moldova.
Domeniile IT și automotive sunt în continuă creștere, iar rezultatele înregistrate sunt vizibile. Tot mai multe companii străine aleg să investească în țara noastră, apreciind mediul de afaceri ca fiind unul competitiv și atractiv.
Dovadă sunt investițiile companiilor internaționale importante, cum ar fi Draexlmeier, Coroplast, Sumitomo, Gebauer&Griller, Fujikura, Lear Corporation, Transgaz Romania, ale căror investiții realizate și planificate către finele anului 2018 constituie peste 230 de milioane de dolari”, a menționat ministrul Chiril Gaburici.
Totodată, ministrul Economiei și Infrastructurii a reiterat că Guvernul de la Chișinău promovează un șir de reforme pentru reducerea presiunii asupra agenților economici și crearea unui mediu de afaceri atractiv.
Reprezentanții companiei Tesla s-au arătat interesați de climatul de afaceri din Republica Moldova și au menționând că vor analiza posibilitatea de a investi în țara noastră, ținând cont de dinamica pozitivă înregistrată de domeniile automotive și IT.
În cadrul vizitei de lucru în Statele Unite ale Americii, ministrul Chiril Gaburici s-a întâlnit și cu vicepreședintele Comisiei Europene, Maroš Šefčovič, responsabil pentru Uniunea energiei. Oficialii au discutat despre progresele în implementarea gazoductului Ungheni-Chișinău, dar și despre suportul oferit pentru dezvoltarea sectorului energetic din Republica Moldova.
Maroš Šefčovič a reiterat necesitatea diversificării surselor de gaze naturale și energie electrică, pentru a asigura securitatea energetică a Republicii Moldova.
Totodată, oficialul a apreciat pașii întreprinși de țara noastră pentru promovarea și dezvoltarea energiei regenerabilă, menționând că este important să menținem acest trend pozitiv. La final, s-a convenit că Republica Moldova va beneficia de suportul unui consilier pe domeniul energetic din partea Comisiei Europene.
Întrevederile au avut loc în cadrul vizitei de lucru în Statele Unite ale Americii a delegației Republicii Moldova, condusă de prim-ministrul Pavel Filip, în perioada 25-26 iunie.
- MAIB şi-a vândut acţiunile. Un consorţiu internaţional va cumpăra 41% din acţiuni
- Pavel Filip la întrevederea cu întreprinzătorii din Făleşti: Moldova nu poate să se dezvolte fără a investi în mediul de afaceri
- Tesla va tăia accesul la internet în viitoarele sale maşini
- Pavel Filip la Washington: Suntem un Guvern pro-business, dorim să oferim oamenilor bunăstare şi să facem mai multe investiţii
- Camioanele fără pilot vor începe să circule prin Germania. Vezi cum arată