Ministrul Economiei din Franţa: Există lumină la capătul tunelului crizei din zona euro
Există lumină la capătul tunelului crizei din zona euro. Optimismul a fost exprimat de către ministrul Economiei din Franţa, în cadrul unei vizite în China. Oficialul de la Paris, citat de Reuters, a încercat să încurajeze investitorii străini şi le-a spus că situaţia în spaţiul monedei unice s-a stabilizat.
Un alt ministru de la Paris, cel al Bugetului, este anchetat pentru fraudă fiscală, transmite Le Monde. Justiţia franceză a deschis un dosar pentru a verifica dacă Jérome Cahuzac a deţinut un cont în Elveţia, aşa cum este acuzat de site-ul Mediapart. Oficialul s-a arătat mulţumit de iniţierea anchetei, pentru că acest lucru, spune el, îi permite să-şi demonstreze nevinovăţia.
Guvernul Ungariei a primit un ultimatum din partea studenţilor, notează publicaţia belgiană Le Soir. Tinerii, care se opun unei reformări a educaţiei superioare, îi cer executivului lui Viktor Orban să le răspundă cerinţelor până pe 11 februarie.
Ria-Novosti scrie că fostul premier al Ucrainei, Iulia Timoşenko, a anunţat o acţiune de nesupunere civilă. Ea a declarat că nu va mai discuta cu procurorii şi anchetatorii şi nu va merge de bunăvoie la tribunal. Timoşenko a menţionat că va opune rezistenţă fizică, atât cât o vor ţine puterile.
După ce au bulversat întreaga societate indiană, trei dintre cei cinci bărbaţi acuzaţi de violul şi omorul unei tinere în autobuz vor pleda nevinovat. Avocatul acestora, citat de BBC, a declarat că poliţia nu are probe suficiente ca să demonstreze vinovăţia lor.