Ministrul Economiei, înarmat cu soluții la ZEL Vulcăneşti. "Există un potenţial nevalorificat"
Republica Moldova este un loc prielnic dezvoltării afacerilor. De această părere este ministrul Economiei, Stephane Bride, care a vizitat astăzi zona economică liberă din Vulcăneşti. Oficialul consideră că potenţialul nu este valorificat pe deplin şi le-a prezentat rezidenţilor soluţii pentru impulsionarea afacerilor.
În această hală se produc băuturi alcoolice, în special vin. Producătorii spun că beneficiază de mai multe facilităţi.
"Ne aflăm într-o zonă care e aproape şi de România, şi de Ucraina, şi de teritoriul Moldovei", a spus directorul unei fabrici de vin, Vasile Cuciuc.
Totuşi, exporturile companiei au scăzut considerabil, după ce Rusia a sistat importul de vinuri din Moldova.
"Dacă pe timpul când se lucra bine încărcam 1.500.000 de sticle, la momentul de faţă încărcăm 300.000 de sticle", a mai spus Vasile Cuciuc.
Administratorul zonei economice libere spune că în ultima perioadă, mai mulţi rezidenţi şi-au suspendat activitatea, iar alţi investitori nu se grăbesc să vină la Vulcăneşti.
"Din cauza crizei financiare mulţi şi-au oprit activitatea", a menţionat administratorul ZEL "Valkaneş", Gheorghe Cerven.
Printre problemele invocate sunt creditele prea scumpe, dar şi infrastructura proastă. Ministrul Economiei este convins însă că impedimentele pot fi depăşite şi a îndemnat rezidenţii să acceseze fonduri externe. Cât ţine de drumuri, Bride a declarat că în următorii trei ani, statul îşi propune să repare trei sute de kilometri de traseu, inclusiv în regiunea găgăuză.
"Prima impresie pe care am avut-o este că există un potenţial nevalorificat azi. Al doilea este că există o industrie foarte concretă care demonstrează că există o activitate economică în această zonă. Sunt câteva impedimente care noi astăzi ne străduim să le corectăm", a declarat ministrul Economiei, Stephane Bride.
În zona economică liberă "Valkaneş" îşi desfăşoară activitatea peste 20 de rezidenţi.