Ministrul Energiei: Locatarii vor stabili singuri cum plătesc pentru energia consumată în locurile comune
Gestionarii blocurilor împreună locatarii vor stabili cum repartizează costurile pentru energia consumată în locurile de uz comun. Modificările vizează apartamentele debranșate de la sistemul centralizat de termoficare. Despre asta a anunţat într-o conferinţă de presă ministrul Energiei Victor Parlicov.
„Astfel, a fost introdusă posibilitatea ca gestionarul fondului locativ să facă o derogare de la formulă și s-au făcut modificări la anumite elemente de calcul. Respectiv, este posibil ca gestionarul împreună cu locatarii să decidă cum vor fi repartizate costurile pentru căldură în locurile de uz comun. În cazul în care aceștia nu vor ajunge la o decizie comună, va fi aplicată formula aprobată”, a declarat Victor Parlicov.
Totodată, Parlicov a menţionat că în 2011 s-a decis că cei care s-au debranșat de la sistemul centralizat de termoficare să contribuie la încălzirea locurilor de uz comun și s-a stabilit un procent mediu pentru locatari. Anul trecut, Curtea Constituțională a constatat că prevederea este neconstituțională și că nu este corect să fie un procent de plată echivalent pentru toți locatarii și că este nevoie de o metodologie de repartizare mai echitabilă.