Ministrul în exerciţiu al Finanţelor, Veaceslav Negruţa, este singurul învinuit în dosarul Sandulachi
Ministrul în exerciţiu al Finanţelor, Veaceslav Negruţa, este singurul învinuit în dosarul Sandulachi. Potrivit Procuraturii Anticorupţie, şeful departamentului juridic al Ministerului Finanţelor, Valeriu Secaş, a fost scos de sub învinuire, din lipsă de probe.
"În privinţa dumnealui a fost emisă ordonanţa de scoatere de sub urmărire penală, având ca temei lipsa în acţiunile acestuia a elementelor componente de infracţiune. Nu a putut fi demonstrat interesul material personal al domnului Secaş referitor la acţiunile date", a declarat procurorul anticorupţie, Octavian Iachimovschi.
Dosarul a fost intentat după ce fostul membru al PLDM Pantelei Sandulachi a primit 400 mii euro, drept prejudiciu acordat de stat pentru tergiversarea unui dosar penal, în cadrul căruia acesta era cercetat. Ministerul Finanţelor a achitat prejudiciul, chiar dacă decizia judecătorului nu era definitivă. După ce Sandulachi a primit banii, procuratura a atacat decizia la Curtea Supremă de Justiţie.
Totodată, Ministrul în exerciţiu al Finanţelor, Veaceslav Negruţa, a fost pus sub învinuire de procurorii anticorupţie pentru abuz de putere şi riscă până la şase ani de închisoare. Potrivti procurorilor, peste o lună dosarul va fi trimis în judecată.
- Usatîi, Negruţa, Recean, Focşa, Sandu şi Marinuţa ar putea să nu se regăsească în noul Guvern
- Guvernul în exerciţiu va aloca 160 de mii de lei pentru o copie a bustului lui Grigore Vieru, care va fi donată Macedoniei
- Deputat: Aproape jumătate dintre actualii membri ai Guvernului nu se vor mai regăsi în viitorul Executiv