Ministrul indian al Agriculturii a fost pălmuit de un tânăr (VIDEO)
Ministrul indian al Agriculturii şi Comerţului a fost pălmuit de un tânăr, nemulţumit de faptul că oficialul nu reuşeşte să ţină în frâu rata inflaţiei, scrie hotnews.ro. Incidentul a avut loc în clădirea Consiliului Municipal din New Delhi.
În imagini se poate observa cum ministrul Sharad Pawar merge pe un hol, în momentul în care tânărul îl loveşte cu palma peste faţă. Ulterior, atacatorul a scos şi un cuţit cu care l-a ameninţat pe ministru.
Atacatorul ar fi aceeaşi persoană care l-a pălmuit într-o sală de tribunal pe fostul ministru indian al Telecomunicaţiilor. Bărbatul fost arestat de politiştii prezenţi la faţa locului şi dus la o secţie de poliţie pentru a fi interogat.
Potrivit informaţiilor, tânărul era nemulţumit de faptul că ministrul indian al Agriculturii nu reuşeste să rezolve problema creşterii inflaţiei.