Ministrul israelian de Externe, Avigdor Lieberman, a demisionat
Ministrul israelian de Externe, Avigdor Liberman, originar din Moldova, şi-a prezentat demisia. Asta după ce procurorii israelieni l-au acuzat de fraudă şi abuz de încredere. Lieberman neagă toate acuzaţiile şi a renunţat la imunitatea parlamentară pentru a permite anchetei să stabilească adevărul.
Într-un comunicat, Avigdor Lieberman susţine că a decis să se retragă din funcţiiile de ministru de Externe şi viceprim-ministru şi acceptă să i se retragă imunitatea de parlamentar, astfel încât această problemă să se încheie rapid, iar numele său să fie curat.
Publika.md aminteşte că ministrul israelian de Externe, Avigdor Lieberman, este acuzat de abuz de încredere. Totodată, Procuratura din Israel a anunţat că demnitarul a fost scos de sub urmărire penală, într-un dosar de spălare de bani şi luare de mită.
Timp de peste 12 ani, Avigdor Lieberman a fost cercetat pentru operaţiuni ilicite, efectuate prin intermediul unei firme înregistrate în Cipru, pe numele fiicei sale. Potrivit procurorilor, banii erau, ulterior, împărţiţi cu simpatizanţi de-ai săi. Din lipsă de probe, Procuratura a anunţat, astăzi, că a decis să claseze dosarul.