Ministrul Justiției a vizitat Curtea Supremă și Curtea Supremă Administrativă din Vilnius
Ministrul Justiției, Alexandru Tănase, a efectuat o vizită la Curtea Supremă și Curtea Supremă Administrativă din Lituania. El a discutat cu președinții Curților, Rimvydas Norkus și Gintaras Kryževičius, despre reforma sistemului judiciar din țara noastră și crearea unei Curți Administrative în Republica Moldova.
Oficialii au vorbit despre activitățile, competențele și provocările ce le confruntă Curțile Lituaniei. În context, s-a discutat despre reorganizarea instanțelor și a hărții judiciare, proces similar ce a avut loc în țara-gazdă, pentru preluarea expertizei și experienței în această sferă. Adițional s-a vorbit despre importanța independenței judecătorilor și integritatea acestora.
De asemenea, au fost discutate subiecte privind procesul de examinare a cauzelor aflate pe rol, uniformizarea jurisprudenței, precum și transparența procesului de numire al judecătorilor. Instanța lituaniană este dispusă să contribuie cu activități și inițiative pentru consolidarea cooperării cu CSJ din țara nostră.
Menționăm că, obiectivul vizitei este promovarea cooperării juridice dintre Moldova și Lituania, pentru valorificarea potențialului acordurilor bilaterale, subliniind în același timp importanța cooperării informale existente.
Actualitate