Ministrul Justiţiei anunţă unde s-a ascuns magistrata care a fugit din sala de judecată
Judecătoarea Elena Roibu din Criuleni, care a dispărut din sala de judecată după ce a fost condamnată la ani grei de închisoare pentru luare de mită, a fugit în Transnistria. Declaraţia a fost făcută de ministrul Justiţiei, Oleg Efrim, scrie Ziarul de Gardă.
Potrivit lui Efrim, aceasta ar fi avut un plan stabilit din timp. "Ea a putut să fugă din sala de judecată pentru că până la sentință, conform legii ea era liberă. De fapt, ea a fugit în timp ce judecătorii erau în sala de deliberare, iar în sală a intrat excorta", a precizat ministrul.
Totodată, Oleg Efrim a spus că nu era neapărat ca Elena Roibu să fie informată de cineva despre decizia luată de judecători, așa cum cazul ei era cât se poate de evident.
"Atât de evident încât mă mir că ea a venit în general la instanța de judecată. În prezent, judecătoarea se află în urmărire internațională. Consider că escorta trebuia să fie în sală chiar de la începutul procesului, ca să nu permită să iasă din sală persoana judecată. Aici e o altă problemă cu paza sediului de judecată. Noi le oferim bani judecătorilor pentru a asigura paza, dar ei nu îi gestionează corect. Trebuie să nu uităm că atribuțiile unui paznic la judecată sunt altfel decât cele ale unui paznic la o întreprindere. Aceasta înseamnă că trebuie să intervenim pentru a asigura un sistem de pază eficient", a menționat acesta.
Publika.md aminteşte că magistrata Elena Roibu a fost reţinută în flagrant la sfârşitul lunii octombrie 2013, în timp ce primea două mii de euro mită pentru ai achita pe doi inculpaţi. Potrivit procurorilor anticorupţie, magistrata a acţionat în complicitate cu avocata Tatiana Mostovoi-Filimonov.
Ulterior, judecătoria sectorului Ciocana al Capitalei a condamnat-o la opt ani de închisoare. Sentinţa a fost pronunţată în lipsa inculpatei care era cercetată penal în stare de libertate. Elena Roibu a dispărut din sala de judecată după condamnare.