Ministrul Mediului, ferm pe poziție. Declarațiile lui Valeriu Munteanu la negocierile cu protestatarii
Zeci de vânători din toată ţara au ieşit în stradă pentru a cere demisia ministrului Mediului, Valeriu Munteanu. Ei sunt nemulţumiţi de decizia Guvernului de a interzice vânătoarea de păsări acvatice migratoare şi iepuri de câmp.
Autorităţile sunt, însă, de neclintit şi spun că nu-şi vor schimba hotărârea.
Înarmaţi cu pancarte, unii vânători nici nu aveau habar pentru ce au venit să protesteze.
"Vrem demisia ministrului. Nu e locul lui aici. Decizia de a interzice vânatul a fost luată de conducerea precedentă a Ministerului Mediului. Nu mai dau comentarii", a spus un protestatar.
După o oră de scandări, ministrul Mediului a invitat câţiva reprezentanţi ai protestatarilor la negocieri. Oficialul a argumentat decizia autorităţilor prin scăderea semnificativă a populaţiei vieţuitoarelor.
"Cotele scăzute de iepuri şi păsări nu le-am stabilit eu, le-aţi stabilit voi şi ele au scăzut din an ce trece din cauza iresponsabilităţii sistemului, dintre care partea leului vă aparţine vouă. Puteţi dumneavoastră să spuneţi ce doriţi, dar firul logic aşa arată. Şi această interdicţie, domnule Ciocoi va fi", a declarat ministrul Mediului, Valeriu Munteanu.
În cadrul întâlnirii Valeriu Munteanu a prezentat un video în care preşedintele Asociaţiei Vânătorilor şi Pescarilor din Moldova apare lângă un morman de 80 de gâşte pe care le-a vânat.
În ţara noastră sunt aproximativ 73.000 de iepuri de câmp. Pentru a fi permisă uciderea acestor animale numărul lor ar trebui să fie dublu. În ultimii cinci ani, numărul gâştelor sălbatice a scăzut de la 7.000 la doar 400, iar al raţelor - de la 85.000 la 15.000.