Ministrul Monica Babuc a participat la vernisarea expoziției "Cernobîl – 32 de ani"
Ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Monica Babuc, a participat la vernisarea Expoziției fotografice cu genericul ,,Cernobîl – 32 de ani”. Evenimentul s-a desfășurat în incinta Centrului Cultural Belarus din Chișinău.
La eveniment au participat ministrul Culturii al Republicii Belarus, Iurii Bondar, care se află într-o vizită oficială în Republica Moldova, reprezentanți ai organizațiilor internaționale, etnici belaruși, care au cinstit memoria și și-au exprimat compasiunea față de victimele catastrofei de la C.A.E. Cernobîl.
În cadrul inaugurării expoziției, ministrul Monica Babuc a menționat că: „Ceea ce s-a întâmplat acum 32 de ani la Cernobîl este o tragedie a noastră comună, la care trebuie să medităm și pe care nu trebuie s-o uităm niciodată. Totodată, acest eveniment extrem de dramatic ne oferă și prilejul de a fi optimiști. Un optimism ce se naște din solidaritatea popoarelor noastre, care și-au unit forțele și au participat la lichidarea consecințelor acestei catastrofe, demonstrându-ne că empatia și coeziunea umană este mai presus de orice”.
Efectele pe termen lung ale celui mai grav accident nuclear din secolul XX au lovit mii de oameni şi continuă să facă victime. Belarus a fost ţara cel mai grav afectată de dezastrul de la Cernobîl, deoarece până la 70 % din precipitaţiile radioactive au căzut pe teritoriul acestei ţări, afectând cca 23 % din suprafața țării.
Amintim că la lichidarea consecinţelor avariei nucleare au participat peste 3500 de cetăţeni moldoveni, dintre care 3000 rezervişti, inclusiv 231 ofiţeri mobilizaţi de comisariatele militare, 400 militari în termen, 70 colaboratori ai Ministerului Afacerilor Interne şi 500 persoane civile.
Ziua Internațională a comemorării victimelor catastrofei de la C.A.E. Cernobîl și ale altor avarii nucleare este marcată anual la data de 26 aprilie.