Ministrul rus al Apărării a cerut Armatei să renunţe la armele Kalaşnikov
Şi-a atras critici după ce a cerut armatei să renunţe la armele Kalaşnikov. Este vorba despre ministrul rus al Apărării, Anatoli Serdiukov, care şi-a argumentat decizia prin faptul că armele Kalaşnikov sunt "depăşite moral". Mai mult, oficialul a adăugat că ia în considerare achiziţionarea unor arme de import.
Potrivit presei ruse, declaraţiile lui Serdiukov au fost făcute în timpul unei întâlniri cu membrii Dumei de Stat, înainte de Anul Nou. Potrivit ministrului rus al Apărării, planul de reformă a armatei prevede cumpărarea armelor automate din străinătate şi achiziţionarea de nave franceze, capabile să transporte elicoptere şi tancuri. Ofiţerii ruşi de rang înalt şi experţii militari s-au grăbit să ia apărarea armelor Kalaşnikov şi Dragunov, considerate "mândria armatei ruse".