Ministrul Sănătăţii, Andrei Usatîi, va fi audiat mâine în Parlament
Ministrul Sănătăţii, Andrei Usatîi, va fi audiat mâine de către Parlament, pe marginea reformei din sistemul de sănătate. Deputaţii vor cere explicaţii şi despre modul de stabilire a preţurilor la medicamente. De asemenea, ei vor aborda subiectul cu privire la testarea medicamentelor pe pacienţii Spitalului de Psihiatrie, difuzat de Publika TV.
Audierea ministrului a fost revendicată de către comunişti. Ei au propus, de asemenea, instituirea unui grup de lucru care să investigheze situaţia din sistemul sănătăţii.
"Sunt acţiuni care au fost promovate de către ministrul Sănătăţii, prin ordinele sale contrare legislaţiei, deci, noi trebuie să luăm o atitudine", a declarat deputatul PCRM Oxana Domente.
Solicitarea opoziţiei a fost susţinută şi de către deputaţii liberali. Ei îl acuză pe ministrul Sănătăţii de acţiuni ilegale.
"Aţi pus audierile ministrului pe ultimul plan, trebuie mai devreme, trebuie de luat o decizie, de făcut un proiect de hotărâre asupra acestor fărădelegi", a subliniat deputatul PL Gheorghe Brega.
Liberal-democraţii l-au susţinut, însă, pe Andrei Usatâi. "Aş vrea să-l rog pe domnul Brega să-şi mai taie din avânt şi să nu eticheteze asemenea situaţii, să renunţe la noţiuni ca ilegalităţi", a punctat preşedintele fracţiunii PLDM, Valeriu Streleţ.
Streleţ a fost contrazis de către colegii din Alianţă. "Acestea sunt într-adevăr ilegalităţi. La spital se duce, spune una şi face alta. Mai mult, printr-un ordin de minister se vrea anularea unei decizii de Guvern", a remarcat Gheorghe Brega.
Audierea ministrului Sănătăţii, Andrei Usatîi, a fost cerută încă acum două săptămâni, după ce Publika TV a difuzat un reportaj despre cazurile de testare a medicamentelor pe pacienţi în Spitalul de Psihiatrie. Mai mult de 240 de oameni au fost pe post de cobai, iar statul a plătit milioane pentru aceste experimente dubioase.
Social
- Cer demisia lui Usatîi: Angajaţii Spitalului "Toma Ciorbă", îngrijoraţi că ar putea rămâne fără locuri de muncă
- "Usatîi a dat dovadă de exces de putere. Procuratura Generală ar trebui să se autosesizeze"
- Usatîi vine cu explicaţii despre comasarea spitalelor: Este un management comun, nimeni nu va rămâne şomer