Ministrul Sănătății, despre testele pentru COVID-19 realizate în laboratoarele private
foto: Pharmaceutical Technology
Testele pentru COVID-19 realizate în laboratoarele private sunt veridice, sunt conform aceleiași proceduri care este recomandată inclusiv și de Organizația Mondială a Sănătății. Despre acest lucru a declarat ministrul Sănătății, Viorica Dumbrăveanu, în cadrul unui briefing de presă.
”Testele sunt realizate atât în laboratoarele ANSP, cât și în laboratoarele private. De ce sunt de calitate și sunt recunoscute aceste testări care sunt realizate în laboratoarele private: Pentru prima dată când au fost aplicate testele pentru COVID, laboratoarele private foloseau probele în bază de sânge colectat. Ulterior, după erorile care au fost depistate, când cazurile de fapt erau pozitive iar fiind testat la laboratorul ANSP se demonstra că este negativ sau viceversa, a fost modificată metoda de colectare a probelor și este aceeași metodă ca și la Agenția Națională de Sănătate Publică, în baza metodei de lavaș. Această metodă a fost coordonată cu Agenția Națională Sănătate Publică, au fost corelate și avizate toate protocoalele care se aplică în laboratoarele respective. Context în care, la moment aceste probe care sunt realizate în laboratoare private sunt veridice, sunt conform aceleiași proceduri care este recomandat inclusiv și de Organizația mondială a Sănătății”.