Ministrul sănătăţii: La începutul anului şcolar va fi verificat ca toţi copii să fie vaccinaţi (FOTO)
Ministrul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Svetlana Cebotari a fost astăzi la Ceadîr-Lunga pentru a se interesa de starea copiilor bolnavi de rujeolă, de asistența medicală acordată și cum decurge tratamentul acestora. La fel, aceasta a discutat cu autoritățile publice locale și lucrătorii medicali despre măsurile întreprinse la nivel local în evaluarea statutului vaccinal al fiecărui copil și vaccinarea acestora.
Aceasta le-a solicitat, de comun cu conducătorii instituțiilor de învățământ să verifice statutul vaccinal al fiecărui copil în parte, iar în cazul copiilor nevaccinați, să întreprindă urgent vaccinarea acestora și să fie admiși în colectivități doar după 15 zile de la administrarea vaccinului. La fel, împreună cu specialiștii Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, să desfășoare ședințe de informare și discuții cu persoanele care aparțin confesiunilor religioase, dar și cei care refuză din anumite motive vaccinarea, pentru a-i convinge să vaccineze copiii.
"La început de an școlar va fi verificat statutul vaccinal al fiecărui copil. De aceea, îndemn părinții să fie responsabili de sănătatea copiilor lor, dar și a celor din jur și să își vaccineze copiii. Ne-am unit eforturile, atît autoritățile centrale, cît și locale, astfel încât, să oprim acest focar de rujeolă și să prevenim extinderea acestuia", a declarat Svetlana Cebotari.
La fel, aceasta a menționat că părinții au început să conștientizeze importanța vaccinării și în săptămâna curentă s-a înregistrat o creștere a numărului de copii vaccinați la nivel național, dar și în Ceadîr- Lunga, unde doar pe parcursul săptămânii trecute și curente, circa 350 de copii au primit vaccinul contra rujeolei.
Menționăm că, de la începutul lunii august, în spitalul Raional din Ceadîr- Lunga, au fost internați 113 cu suspecție la rujeolă, dintre care 63 deja au fost externați. Din totalul de 13500 de copii din acest raion, 530 nu sunt vaccinați, 30 având contraindicații, restul din motive religioase sau neîntemeiate.
De la începutul anului până în prezent, au fost înregistrate 142 cazuri confirmate și 77 cazuri suspecte la rujeolă.
- ALARMANT! Numărul cazurilor de rujeolă a crescut de la 56 la 105 într-o singură zi
- DATE ALARMANTE! Situaţia privind numărul cazurilor de rujeolă poate fi vizualizată în timp real pe pagina ANSP
- RUJEOLA, OPRITĂ LA FRONTIERĂ! Medicii examinează copiii în vămile Palanca şi Tudora
- ALERTĂ! Au fost înregistrate primele cazuri de rujeolă la adulți