Ministrul Sănătăţii se justifică: Oamenii cumpără pastile cu punga şi nimeni nu poartă răspundere
După două săptămâni de la semnarea ordinului ce prevede că o serie de medicamente vor putea fi cumpărate doar în bază de reţetă, ministrul Sănătăţii, Andrei Usatîi, a venit astăzi cu unele precizări. Oficialul a ţinut să argumenteze de ce este nevoie ca acest ordin să intre în vigoare şi a venit şi cu unele previziuni.
Ministrul Sănătăţii a ţinut să sublinieze că scopul semnării acestui ordin a fost de a asigura eficient populaţia cu medicamente şi de a exclude utilizarea iraţională prin aplicarea autotratamentului.
"Pe ambalajele medicamentului scrie că preparatul se eliberează prin prescrierea medicului. Nu farmacistul, ci medicul va prescrie medicamentul care va idica denumirea internaţională comună a preparatului, doza, dar şi câte zile va fi administrat preparatul. Farmacistul are meseria de a elibera medicamentul conform reţetei. Medicul semnează şi aplică ştampila. Cine poartă răspundere atunci când se cumpără cu punga medicamente?", a întrebat Andrei Usatîi.
Astfel, oficalul a dat asigurări că antibioticele nu vor putea fi cumpărate fără prescripţia doctorului, dar a numit şi unele medicamente pentru cumpărarea cărora nu va fi necesară o vizită la doctor. "Antibioticele duc la schimbări imunologice, schimbări la ficat şi rinichi şi alte condiţii care urmează să se transforme într-o povară grea pentru pacienţi. Aspirina, validolul, paracetamolul, verdele de briliant vor fi vândute direct la ghişeie, fără ca pacienţii să se prezinte la medic", a precizat Usatîi.
Totodată, farmaciile care nu vor ţine cont de prevederile ordinului vor fi amendate, însă consumatorii vor scăpa basma curată. "Administraţia farmaciilor va fi amendată de la 400 la 1200 de lei. Pacientul nu poate să răspundă, pentru că el crede că are nevoie şi cere medicamentul", au mai anunţat reprezentanţii ministerului.
În acelaşi timp, ministrul a ţinut să dea asigurări că oamenii nu vor sta în rând, deşi recunoaşte că există o problemă la sate. "Sigur că nu se vor forma cozi. Nu există riscul să se formeze cozi Avem suficienţi medici de familie, care pot să lucreze în echipă şi să se înlocuiasca. Alta este problema, însă, în sectorul rural."
Publika.md aminteşte că 80 la sută dintre medicamente pot fi cumpărate doar în baza prescripţiei medicale. Un ordin în acest sens a fost semnat de ministrul Sănătăţii, Andrei Usatîi, la 1 octombrie, şi va intra în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial.
Oficialii încearcă să reducă, astfel, numărul internărilor, cauzate de administrarea incorectă a preparatelor. Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii declară că, în prezent, 30 la sută din internări sunt cauzate de administrarea incorectă a medicamentelor.