Ministrul Tehnologiei Informaţiei, Pavel Filip, a fost decorat cu medalia Uniunii Internaţionale a Telecomunicaţiilor
Ministrul Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor, Pavel Filip, a fost decorat, astăzi, la Geneva, cu medalia Uniunii Internaţionale a Telecomunicaţiilor. Distincţia i-a fost acordată în semn de recunoaştere a contribuţiei sale la dezvoltarea societăţii informaţionale moderne şi a sectorului Tehnologiilor Informaţionale în Moldova.
Secretarul General al Uniunii, Hamadoun Toure, a subliniat progresul înregistrat în Republica Moldova în domeniul tehnologiilor informaţionale în ultimii ani. El a salutat aprobarea Strategiei Naţionale "Moldova Digitală 2020", precizând că, pentru a avansa, e nevoie de un plan bine pus la punct.
Uniunea Internaţională a Telecomunicaţiilor reuneşte 193 de ţări. Republica Moldova este membru al acestei structuri din 1992.