"Ministrul Tineretului şi-a ros partea dorsală de scaun, iar deputatul Hadârcă a pupat papucii lui Lenin"
Discuţii despre rosul pantalonilor, pupatul papucilor lui Lenin şi remarci cu tentă sexuală. Astfel a început şedinţa de astăzi a Legislativului.
Discuţiile aprinse au fost provocate de deputatul neafiliat Ion Ceban, care s-a arătat nemulţumit de activitatea ministrului Tineretului şi Sportului, Ion Cebanu. "Ministrul Tineretului şi Sportului a ros partea dorsală a corupului său de scaun timp de trei ani, iar situaţia tinerilor s-a înrăutăţit din an în an. De ce nu a făcut nimic pentru tineri timp de trei ani?", a întrebat Ceban.
Cu o replică a venit liderul fracţiunii parlamentare a liberalilor, Ion Hadârcă. "Dumneata ai ros trei ani fundul într-o fracţiune, iar mai apoi a plecat ca un laş. Ministrul face parte din Guvern, nu din fracţiune, cum se prezintă dumnealui dintr-o fracţiune parlamentară inexistenă", a ţinut să-i răspundă liberalul lui Ceban.
Replicile acide nu au luat sfârşit aici. "Domnule Hadârcă, dumenavoastră, care i-aţi scris elogii domnului Lenin şi i-aţi ţi pupat ba papucul stâng, ba pe cel drept, sunteţi cel mai puţin indicat să daţi lecţii de comportament în Parlament. Noi chiar nu l-am avut pe ministrul Tineretului şi Sportului de trei ani de zile, ar fi bine să-l avem aici", a insistat Ceban.
În discuţii s-a implicat şi liderul PL, Mihai Ghimpu. "Dacă vrei să-l ai pe Cebanu, du-te la Dumnezeu şi fă-ţi cruce. Exprimă-te corect. El nu face parte din categoria voastră ca să îl ai. Tu ai ros fundul de scaun timp de opt ani de zile, cât ai fost viceministru pe tineret şi ce aţi făcut voi până acum? Tineretul nu ar fi plecat peste hotare. Nu încercaţi să arătaţi la toţi că voi sunteţi cei mai buni: socialiştii - tinda comunismului. Întorceţi-vă unde aţi fost, dacă vă vor mai primi", a ţinut să sublinieze Ghimpu.
Deputatul neafiliat s-a ales cu o replică şi din partea deputatului liberal Valeriu Munteanu. "Ar trebui să ştiţi că apelativul "domnule" nu se foloseşte pentru decedaţi. Lenin nu poate fi domn. Trebuia să ştiţi acest lucru pentru că aţi fost viceministru al Educaţiei", a spus Munteanu.
"Iată că am discutat şi despre rosul pantalonilor sub diverse forme. Ne-am clarificat şi cu întrebarea asta. Tot este un pas înainte", a conchis preşedintele Parlamentului, Marian Lupu.
- Viceministrul de Interne Valeriu Cebanu a demisionat
- Un viceministru de Interne a fost demis, iar un ambasador, rechemat din funcţie
- BOX în Legislativul de la Chişinău. Deputatul PCRM Iurie Muntean vs parlamentarul PLDM Alexandru Cimbriciuc (VIDEO)
- Ceban îi cere socoteală lui Filat privind întâlnirea secretă cu oficialul kurd