Minunile universului: Cele mai bune astrofotografii ale anului (GALERIE FOTO)
De la imagini care ne aduc mai aproape Luna şi vecini de-ai noştri din sistemul solar, la reprezentări colorate ale galaxiilor îndepărtate, fotografiile înscrise anul acesta la competiţia "Astronomy Photographer of the Year" par că surprind o lume de poveste, scrie descopera.ro.
Mai bine de 1000 de fotografi amatori şi profesionişti din întreaga lume au luat parte la competiţie, însă marele premiu a fost câştigat de australianul Mark Gee care a surprins cerul din emisfera sudică.
În imagine este surprinsă Calea Lactee ca o perdea de stele şi praf luminată de un far din Capul Palliser, Noua Zeelandă. De asemenea, în partea stângă a imaginii se pot observa cel doi nori ai lui Magellan.
De asemenea, în creaţiile altor fotografi puteţi vedea cometa C/2011 L4 suprinsă în Norvegia, deasupra unui fiord, sau galaxia NGC 253, descoperită de Caroline Herschel în 1783.