Mioriţa din Moldova. Un cioban din Cahul a fost omorât în 2004. Criminalul a povestit totul acum
Caz rupt parcă din balada populară "Mioriţa", la Cahul. Un cioban din sudul ţării a sunat aseară la poliţie şi a denunţat omorul unui alt cioban, la care ar fi fost complice acum 12 ani. Culmea - omorul a fost pus la cale şi executat tot de un baci.
Potrivit denunţătorului, în anul 2005, în luna martie, acesta lucra în calitate de cioban la stana verişorului său din apropierea oraşului Cahul. Ruda sa l-ar fi ucis cu cruzime pe alt cioban şi l-ar fi convins pe acesta să-l ajute să îngroape cadavrul, ameninţându-l cu răfuială fizică.
Reţinut de poliţie, presupusul ucigaş a recunoscut că a bătut crunt victima pentru că a vândut câteva capre pentru a-şi cumpăra alcool.
Bărbatul a decedat peste două zile. Iar pentru a scăpa de pedeapsă, suspectul împreună cu ruda sa, care atunci avea doar 15 ani, au îngropat corpul victimei pe un câmp din apropierea stânei. Ambii indivizi, de 27 şi 40 de ani, sunt audiaţi de forţele de ordine, care ar putea să-i reţină pentru 72 de ore.
Totodată, poliţiştii fac săpături pentru a găsi cadavrul bărbatului ucis.