Miracol! Ce s-a întâmplat cu un bebeluș decedat cu câteva momente înainte de a fi incinerat
Un bebeluş din China care fusese declarat mort a început să plângă dintr-o dată după ce petrecuse noaptea la morgă şi doar cu câteva momente înainte de a fi incinerat, scrie Gandul.info.
Băieţelul, numit An An, se luptă acum pentru viaţa în secţia de terapie intensivă a spitalului Pan’an People’s Hospital. Acesta pare să fi fost născut prematur într-un spital local pe 8 ianuarie, cântărind puţin peste un kilogram.
După ce a fost ţinut 23 de zile într-un incubator, familia sa a decis să îl ia acasă de Noul An Chinezesc, unde starea sa a continuat să se agraveze.
După ce a fost adus din nou la spital, băieţelul a suferit un atac de cord fatal, iar apoi a fost trimis la morgă.
Atunci când a scos containerul pentru a-l incinera, angajatului morgii i s-a părut că aude un zgomot, iar pe măsură ce îl împingea în crematoriu, sunetul a devenit mai puternic.