„MIRACOL” ELECTORAL. În raionul Edineț un proces verbal a fost completat cu cerneală care dispare
Caz ieşit din comun în raionul Edineţ. Membrii formaţiunii "Partidul Nostru" afirmă că înscrisurile din procesul-verbal al turului doi de scrutin din satul Terebna au fost făcute cu două feluri de cerneală, una dintre care dispare, la încălzire.
Descoperirea a fost făcută de Corneliu Moraru de la Partidul Nostru, contracandidatul socialistului Valentin Țîțanu, declarat învingător în alegeri.
Moraru a depistat acest lucru în procesul de pregătire a actelor ce urmau anexate cererii pentru invalidarea alegerilor de la Terebna, în baza altor încălcări.
Mai exact, Corneliu Moraru a fost stupefiat să vadă că după ce a făcut o copie a procesului-verbal, unele cifre nu au apărut. Se presupune că acestea au dispărut în urma procesului de încălzire.
Drept dovadă, membrii PN au prezentat la conferința de presă o înregistrare video, în care candidatul PN demonstrează cum rând pe rând dispar mai multe înscrisuri făcute în document la o ușoară apropiere a flăcării unei brichete. Moraru demonstrează, de asemenea, că înscrisurile cu un pix cu mină obișnuită nu dispar sub influența căldurii.
Același lucru l-a făcut în fața jurnaliștilor și Elena Grițco, iar rezultatul a fost similar.
Partidul Nostru a depus plângeri la poliția și procuratura din raionul Edineț, la CEC, Procuratura Generală și la MAI.
Totodată, formațiunea s-a adresat Judecătoriei Edineț cu cererea de a declara nevalabile alegerile din s. Terebna. Pe lângă acuzele invocate mai sus, magistrații vor trebui să examineze și alte reclamații ale lui Corneliu Moraru.
Potrivit candidatul Partidului Nostru la funcția de primar al s. Terebna, în data de 3 noiembrie, Valentin Țîțanu, contracandidatul său din partea PSRM, a organizat transportarea alegătorilor și a făcut agitație în ziua alegerilor în preajma secției de votare, în Punctului medical local.
Observatorii au văzut cum alegătorii erau duși acolo pe rând. Lui Moraru i s-a refuzat solicitarea de a se deschide centrul medical, pe motiv că lipseau cheile, care însă au apărut ca prin minune la venirea unei grupe operative a IP Edineț.
“Deschizând punctul medical, am depistat că în interior se afla Valentin Țîțanu și o asistentă medicală, care s-a dovedit a fi mama unei consiliere locale din partea PSRM“, a spus Moraru la conferința de presă.
Cât privește completarea proceselor-verbale cu cerneală care dispare, membrii Partidului Nostru, Elena Grițco și Ilian Cașu au chemat toți candidații care i-au avut pe socialiști în calitate de contracandidați în turul doi al alegerilor să ceară verificarea documentelor.
O adresare aparte a fost făcută ministrului de Interne, Andrei Năstase, care la fel putea fi victima acestei escrocherii.
“Am o rugăminte către domnul Năstase, deja în calitatea dumnealui de ministru de Interne. Cred că dvs trebuie să fiți prima persoană interesată în examinarea acestui caz, inclusiv ca fost candidat la funcția de primar general al Capitalei”, a spus Elena Grițco.
Potrivit CEC, la alegerile din 3 noiembrie din satul Terebna, socialistul Valentin Țîțanu a obținut 304 voturi, iar candidatul Partidului Nostru, Corneliu Moraru – 275. Judecătoria Edineț urmează să examineze contestația Partidului Nostru în data de 11 noiembrie.