Miracol la Ierusalim: Focul Haric s-a aprins VIDEO
Focul Haric s-a pogorât la Ierusalim şi în acest an. Miracolul s-a produs după ce patriarhul grec al Ierusalimului, Teofil al III-lea, a rostit o rugăciune în Biserica Sfântului Mormânt.
Mii de creştini ortodocşi din întreaga lume au venit la Ierusalim pentru a participa la ceremonia din Sâmbăta Mare. Enoriaşii s-au înghesuit ca să ia lua Lumina Sfântă, care reprezintă pacea, eternitatea divină şi reînnoirea şi care apare doar de Paşte. De la Ierusalim, Focul Haric este dus în toate ţările ortodoxe şi este împărţit credincioşilor. Focul Haric va fi adus la Chişinău, de către o delegaţie a Guvernului şi Înalt Prea Sfinţitul Vladimir.
Lumina Sfântă coboară pe Mormântul lui Iisus Hristos în timpul Vecerniei Mari. Autorităţile din Israel verifică minuţios locul, pentru a vedea dacă nu există surse ascunse de foc, după care Sfântul Mormânt este pecetluit cu ceară. Patriarhul, însoţit de o procesiune numeroasă, înconjoară Mormântul de trei ori. Apoi, coboară de unul singur în Mormânt, cu două lumânări stinse, şi se roagă în genunchi.
Se spune că dacă în Sâmbăta Mare, în biserica din Ierusalim se aprinde Focul Haric, în acel an nu va fi sfârşitul lumii.