MIRACOL. Un bărbat, care se presupunea că este mort, S-A TREZIT LA VIAŢĂ în timpul ritualului funerar
Un bătrân în vârstă de 95 de ani, despre care se presupunea că este mort, s-a trezit la viață în timpul pregătirilor pentru înmormântarea sa. Întâmplarea s-a petrecut în India, scrie digi24.ro.
"Mortul", Budh Ram Gujjar, a început să tremure și să respire în momentul în care, ca parte a ritualului funerar, unul dintre membrii familiei i-a turnat pe piept apă, relatează The Times of India.
Bărbatul fusese declarat mort în urma unei anailize medicale.
"Preotul începuse ritualurile. Un frizer tocmai ce îi rădea în cap pe toți membrii familiei. Ne pregăteam să facem ritualul îmbăierii înainte de procesiunea funerară", a povestit fiul indianului, Balu Ram, în vârstă de 65 de ani.
"A început brusc să repsire. Și la puțin timp după asta: s-a ridicat în capul oaselor. Nu este altceva decât un miracol".
Odată trezit, Budh Ram Gujjar le-a spus rudelor că alunecase într-un somn profund după ce simțise unele dureri în coșul pieptului.
Familia bătrânului a început să râdă copios. Una dintre rude i-a zis că încă „nu este târziu să se bucure de frumoasa sărbătoare Diwali”, un festival hindus al luminilor.