Miracolul Crăciunului pentru patru familii cu tripleți: Au primit daruri din partea Fundaţiei "Edelweiss"
Un motiv în plus de bucurie în ajun de Crăciun pentru patru familii cu tripleți. Acestea au primit electrocasnice și daruri din partea Fundației lui Vlad Plahotniuc "Edelweiss" în cadrul unui eveniment dedicat copiilor.
Fundația lui Vlad Plahotniuc "Edelweiss" a pregătit mai multe cadouri pentru familiile cu tripleți, printre care un aragaz, un cuptor cu microunde și roboți de bucătărie.
"Pentru că suntem în preajma Crăciunului și Fundația 'Edelweiss' și-a făcut o tradiție din a dărui iubire, emoții și cadouri, astăzi am hotărât să fim alături de patru familii care au ceva în comun, sunt familii de tripleți, oferindu-le în dar electrocasnice pentru bucătărie", a menţionat Lidia Cucoş, manager de proiect "Edelweiss".
Părinții au rămas mulțumiți de darurile primite:
"Emoții foarte multe și foarte pozitive. Mulțumim organizatorilor pentru sărbătoarea care se desfășoară".
"Mulțumim din suflet pentru toate darurile. Suntem un pic surprinși, cu emoții mari".
În fiecare an, tradițional, familiile cu tripleți sau cvadrupleți primesc daruri în cadrul evenimentului Crăciunul Copiilor, organizat de un portal pentru mămici și copii.
"Atunci când pregătim evenimentul, întotdeauna căutăm să vedem câte familii cu tripleți s-au născut în anul curent. Să le invităm la noi la serbare și să le oferim măcar minimum de ce au ei nevoie", a spus Dorina Osipov, organizator.
La acest lucru contribuie zeci de sponsori și parteneri, iar în acest an și Fundația lui Vlad Plahotniuc „Edelweiss” s-a alăturat acțiunii. Pe parcursul lunii decembrie, în cadrul campaniei "Casa plină de Crăciun", peste 300 de copii din mai multe familii nevoiașe vor primi cadouri din partea fundației.
Actualitate
- Încă un pas în lupta împotriva violenţei în familie. În Capitală a avut loc un concert caritabil
- Casa plină de Crăciun. Copiii dintr-o familie din raionul Căuşeni au primit daruri de la "Edelweiss"
- Donație importantă la Institutul Mamei şi Copilului, în urma parteneriatului dintre Fundaţia lui Vlad Plahotniuc şi un ONG din SUA (FOTO)