MIRACOLUL PAŞTELUI! Istoria Focului Haric, care se aprinde în fiecare an, în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim
Creştinii din toată lumea aşteaptă aprinderea Focului Haric în Biserica Sfântului Mormânt, care vesteşte Învierea Domnului. Zeci de mii de pelerini din întreaga lume au mers la Ierusalim pentru a vedea miracolul ceresc.
Focul Haric este considerat de creştinii ortodocşi drept cea mai mare minune a creştinătăţii. El se aprinde, în fiecare an, în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, în Sâmbăta Mare de dinaintea Paştelui Ortodox. Lumina Sfântă coboară pe Mormântul lui Iisus Hristos în timpul Vecerniei Mari.
Autorităţile din Israel verifică minuţios locul, pentru a vedea dacă nu există surse ascunse de foc, după care Sfântul Mormânt este pecetluit cu ceară. Patriarhul, însoţit de un sobor de clerici, îl înconjoară de trei ori. Apoi, coboară de unul singur în Mormânt, cu două lumânări stinse, şi se roagă în genunchi. Biserica Ortodoxă spune că Focul Haric este imaterial şi coboară ca un fulger prin cupola Bisericii Sfântului Mormânt după ce patriarhul grec înalţă în trei limbi rugăciunea "Să ne rugăm să vie Lumina!".
În urma rugăciunilor, care pot dura de la câteva minute, până la câteva ore, se aprind lumânările Patriarhului şi candelele din apropiere. Martorii spun că, în prima jumătate de oră după ce se aprinde, Focul Sfânt nu frige şi nu arde părul sau pielea. Se spune că dacă în Sâmbăta Mare, în biserica din Ierusalim se aprinde Focul Haric, în acel an nu va fi sfârşitul lumii.
- O delegaţie a Mitropoliei Moldovei pleacă astăzi la Ierusalim pentru a aduce Focul Haric
- INTERVIU cu Mitropolitul Vladimir: Ce spune Înaltpreasfinţitul despre Focul Haric şi Paştele Blajinilor (VIDEO)
- ÎN AŞTEPTAREA FOCULUI HARIC! În Moldova, Lumina Sfântă va fi adusă de o delegaţie a Mitropoliei Moldovei