Mircea Geoană: „Republica Moldova este un partener comun al NATO și al UE”
Sursa Foto: Facebook/Mircea Geoana
canal tv
Republica Moldova este un partener comun al NATO și al UE. Declaraţia a fost făcută de secretarul general adjunct al Alianței Nord Atlantice, Mircea Geoană. Oficialul spune că prin consolidarea parteneriatului și identificarea proiectelor concrete, poate fi asigurat un viitor mai sigur și mai prosper pentru ţara noastră, dar și pentru întreaga regiune.
„Încântat să îi reîntâlnesc, în format trilateral, pe ambasadorii Republicii Moldova acreditați la NATO și UE, alături de Secretarul General al Serviciului de Acțiune Externă al UE, Stefano Sannino.După discuțiile purtate în urmă cu câteva luni cu liderii de la Chișinău și întâlnirea recentă pe care am avut-o cu premierul Recean la sediul NATO, am continuat demersurile de coordonare a sprijinului nostru politic și practic pentru Republica Moldova”, a scris secretarul general adjunct al Alianței Nord Atlantice, Mircea Geoană, pe Facebook.