Mircea Lucescu este acuzat de sexism
Antrenorul Mircea Lucescu e acuzat de remarci sexiste la adresa arbitrului de tuşă Natalia Racinskaia, care ar fi favorizat rezultatul în meciul Dinamo Kiev-Oboloni, din Ucraina. "Femeile sunt mai sensibile - nu ar trebui să arbitreze" - a declarat tehnicianul român. După această declaraţie, unii i-au cerut demisia antrenorului.
Mircea Lucescu s-a trezit în centrul unui scandal după ce şi-a exprimat îndoiala că femeile pot fi arbitri buni. Tehnicianul echipei Şahtar Doneţk a făcut afirmaţia după meciul cu Karpatî Lvov, în care a criticat prestaţia arbitrului de tuşă Natalia Racinskaia. Aceasta nu a semnalat două faze clare de offside soldate cu goluri în meciul Dinamo Kiev- Obolon, scor 4-0.
"Greşeala a fost făcută de un arbitru de tuşă, care era o femeie. (...) Eu nu le-aş pune să arbitreze pentru că sunt prea sentimentale (...) şi încearcă să ajute", a spus Lucescu.
Imediat, Lucescu a fost acuzat de discriminare şi a atras criticile unor ONG-uri. Totodată, presa din Ucraina scrie că mai mulţi oameni din fotbal sunt indignaţi de afirmaţia antrenorului şi că unii chiar i-ar fi cerut demisia.