Miros ciudat la Moscova. Oamenii sunt avertizaţi să nu iasă din case
Alertă la Moscova. Ministerul rus pentru Situaţii de Urgenţă a avertizat locuitorii să îşi ţină ferestrele închise dacă simt un miros "chimic" în aer, scrie mediafax.ro.
"Responsabilii de mediu investighează problema, dar până în prezent nu a identificat nicio ameninţare la adresa sănătăţii publice. El le-a recomandat însă locuitorilor care observă un 'miros chimic' să stea în casă, să ţină ferestrele şi uşile închise şi să izoleze fiecare crăpătură cu prosoape ude", a precizat ministerul pentru Situaţii de Urgenţă.
"Sokolniki, Lefortovo şi Nagatinski Zagon sunt printre districtele cele mai afectate", a menţionat reprezentanţi din cadrul Primăriei capitalei ruse pe site-ul său de Internet.
Avertizarea ministerului vine după ce un alt miros suspect a fost identificat la Moscova în noiembrie, urmat, o lună mai târziu, de o creştere a nivelului de acid sulfhidric, ce a determinat avertizări similare.
Oficialii au acuzat pentru problemele din noiembrie o rafinărie a Gazprom, amendată de un tribunal din Moscova cu 250.000 de ruble (4.500 de dolari la momentul respectiv). Gazprom a negat însă ca ar fi responsabilă de acest incident.